User:Protelisav
Dragalina, din trecut, prin prezent, spre viitor
Moto: Veşnicia s-a născut la sat - Lucian Blaga
Conţinut
I. Repere geografice
II. Vestigii arheologice
III. Flora şi fauna
IV. Retrospectivă social-economică
V. Convieţuire interetnică
VI.Viaţa culturală
VII. Repere sociale, economice şi climatologice
VIII. Instituţii
IX. Infrastuctură şi utilităţi
X. Protecţia mediului
I. Repere geografice
Comuna Dragalina este un habitat uman pus sub semnul perenităţii, fiind situată în partea sudică a Bărăganului, la intersecţia paralelei de 44o şi 26’ latitudine nordică cu meridianul de 27o şi 19’ longitudine estică, pe platforma cuprinsă între Lunca Dunării la sud şi Lunca Ialomiţei la nord. Localitatea face parte din judeţul Călăraşi, care s-a format la 23 ianuarie 1981 din părţi componente ale judeţelor Ialomiţa şi Ilfov. Relieful comunei este reprezentat de un bazinet cu altitudinea medie de circa 43 m, care se înalţă cu 17-31 m deasupra luncii inundabile a Dunării şi cu 17-20 m deasupra luncii inundabile a Ialomiţei. O asemenea configuraţie a terenului permite acumularea apelor pluviale în anii cu regim intens de precipitaţii, care pot produce inundaţii, atunci când sistemul de canale pentru irigaţii nu poate prelua apa în exces. În această comună se află nodul feroviar Ciulniţa, precum şi nodul rutier dintre DN 21 (Călăraşi-Slobozia) şi A2 (Autostrada Soarelui). Încă din timpuri mai vechi, sunt cunoscute două drumuri vestite, amenajate pe teritoriul comunei – Drumul Subţire cu direcţia V-E şi Drumul Bălanului, din sudul aşezării, folosit de ciobanii de la munte care îşi duceau turmele în bălţile Dunării. Bărăganul face parte din Câmpia Română, unitate de relief care a devenit uscat spre sfârşitul cuaternarului, prin umplerea lentă cu sedimente a Lacului Getic din sudul munţilor Carpaţi, la suprafaţa ei existând acum un strat gros de loess. Fundamentul Câmpiei Române, alcătuit din şisturi cristaline foarte vechi (proterozoice şi paleozoice), reprezintă o placă tectonică aflată într-o uşoară subducţie sub placa ce poartă arcul carpatic. În particular, structura geologică a subsolului comunei Dragalina se caracterizează prin depozite cuaternare sub care se află depozite mezozoice(cretacice, perasice, triasice) suprapuse pe cristalin, cu o uşoară înclinare pe direcţia S-N. Peste depozitele lacustre vechi şi de aluviuni s-au aşezat, mai ales în partea de nord, depozite eoliene formate din nisipuri fine. Subsolul este acoperit cu un strat gros de cernoziom, deosebit de util pentru agricultură. Din cauza procesului de tasare a loessului, pe suprafaţa câmpiei au apărut crovuri şi vâlcele, care au servit în Evul Mediu ca suhaturi pentru vechi aşezări omeneşti de păstori. Regimul termic şi de precipitaţii aparţine climatului temperat continental de tip stepic, cu ierni geroase şi zăpezi troienite de viscol, dar şi veri secetoase, caracterizate prin insolaţie şi temperaturi ridicate, cu o dinamică schimbătoare a atmosferei de la calmul deplin, la vânturi cu viteze relativ mari. Aceste caracteristici climatologice pot fi valorificate eficient pentru obţinerea unor surse energetice alternative de tip panouri solare şi turbine eoliene. Optimizarea climatului local se poate realiza prin extinderea plantaţiilor de pomi fructiferi şi crearea de perdele forestiere.
II.Vestgii arheologice
Pe teritoriul comunei Dragalina se continuă cercetările pentru a descoperi noi vestigii arheologice. Locaţia Drajna I este aproape de epuizare datorită imposibilităţii de extindere(este limitată de culturi agricole la Nord şi la Sud, de o întreprindere la Vest şi de un canal la Est). Nici aici n-au apărut materiale arheologice în perimetrul excavat, ci la 50-60m spre Nord ( fragmente de ceramică aparţinând culturii Dridu – sec. IX-XI). Spre deosebire de zona Drajna, perimetrul satului Dragalina se află într-o zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi reperat, existând aşezări din diferite epoci : neolitică (Cultura Boian – mileniul V a. Chr), Latene (getică – sec. IV-II a. Chr.), sec.IV p. Chr.( cultura Sântana de Mureş - Cerneahov), feudal-timpurie (Cultura Dridu – sec. IX-XI) şi feudală ( sec. XVIII). Locaţia de cercetare arheologică Dragalina a fost extinsă spre Vest, dar până în prezent nu au fost descoperite vestigii arheologice în perimetrul excavat. În partea de Nord – Vest a perimetrului Dragalina, au fost descoperite două aşezări – una de sec. IV p. Chr.( cultura Sântana de Mureş - Cerneahov) şi una de sec. IX-XI ( cultura Dridu). Noi date aeheologice vor fi obţinute prin continuarea cercetărilor.
III. Flora şi fauna
Diversitatea de plante şi animale întâlnite pe teritoriul comunei Dragalina reprezintă o tulburătoare filă a evoluţiei vieţii în condiţii specifice zonei de câmpie din sudul României. În ultimul secol, echilibrele ecologice stabilite de milenii în acest colţ de ţară au fost profund marcate de intervenţia umană care a contribuit la schimbări majore în biosferă. Este impresionantă descrierea din „Ciulinii Bărăganului” a lui Panait Istrati, care a prezentat cu mijloace literare specifice peisajul de câmpie în forma sa primară. O mărturie peste veacuri, la fel de semnificativă pentru matricea în care s-a format sensibilitatea românului faţă de natură, rămâne opera literară „Pseudokinegetikos”, a lui Alexandru Odobescu. Pentru exemplificare, vă invit să reflectaţi asupra următoarelor fragmente din fascinanta operă a marelui scriitor: „Din căruţa cu coviltir a vânătorului se zărea creştetul delicat al dropiei mişcând printre fulgii de colilie…Oare ce desfătare vânătorească mai deplină şi mai legănată în dulci şi duioase visări poate fi pe lume decât aceea pe care o gustă cineva când prin pustiile Bărăganului căruţa în care stă culcat abia înaintează pe căi fără urme ? … În depărtare pe linia netedă a orizontului, se profilează moşoroaie de cârtiţă, uriaşe, movilele a căror urzeală e taina trecutului şi podoaba pustietăţii.” Astfel de imagini ale trecutului au rezonanţă profundă asupra mentalului colectiv al comunităţilor umane din zona de câmpie, în acţiunea de educare în graniţele comportamentului civilizat. Aşezându-se pe aceste meleaguri, locuind în bordeie, înconjuraţi de turme de animale, oamenii au răspândit plantele cultivate şi le-au redus pe cele naturale. Datorită particularităţilor ecologice deosebite, covorul vegetal primar local era alcătuit din plante diferite, mai ales arbuşti şi ierburi. Pe câmpul de la Dragalina nu a existat nici o pădure, doar în localitatea Cornăţel şi în apropierea staţiei de cale ferată Mărculeşti au existat crânguri de stejari brumării. De asemenea, spre Mărculeşti, a fost plantată în pepinieră o specie de salcâm adusă din părţile Americii de Nord. Dintre plantele din flora primară, se pot menţiona: traista ciobanului, scânteiuţa, urzica moartă, pelinul, ciulinul, florile galbene de păpădie ce înveselesc terenurile nelucrate, muşeţelul şi coada şoricelului utilizate ca plante medicinale. Terenurile agricole sunt deosebit de fertile pentru obţinerea unor producţii mari de grâu, porumb, soia, floarea-soarelui, sfecla de zahăr etc. Câmpiile au fost şi sunt încă sălaş al animalelor, ca de exemplu cârtiţa, şobolanul, ariciul, iepurele, dihorul. În perioada interbelică, dropiile alergau în voie pe câmpiile Bărăganului, însă au dispărut în urma vânării iraţionale dar şi a restrângerii habitatului prin lucrări agricole. De remarcat că, dispariţia dropiei din acest areal reprezintă un semnal de alarmă pentru factorii de decizie politică care promovează valorile perene de bine, frumos şi adevăr în demersul de protecţie a mediului înconjurător. În trecere peste aceste meleaguri, primăvara şi toamna pot fi admirate în zbor barza albă şi cocostârcul, precum şi gâsca sălbatică şi raţa sălbatică. Uliul, şorecarul comun, cucuveaua sunt şi ele prezente pe cerul Bărăganului. Prin livezi şi plantaţii trăiesc alte păsări, ca turturica, cucul, prigoria, piţigoiul, vrabia de câmp, ciocârlia, cioara. Dintre reptile, amintim şopârla şi şarpele. Acest complex faunistic, caracterizat prin echilibre ecologice delicate, poate rezista în timp prin adoptarea unor măsuri eficiente de protecţie a mediului înconjurător.
IV. Retrospectivă social-economică
Pe baza informaţiilor existente, la sfârşitul secolului al XVII-lea, comuna Dragalina s-a format pe moşia domnitorului Constantin Brâncoveanu, iar după executarea acestora şi a fiilor săi, a revenit succesorilor pe linie maternă până în anul 1896, când a trecut în stăpânirea urmaşilor principelui Nicolae Bibescu, ca moştenitori ai lui Zoe Brâncoveanu. Moşia Ciulniţei a fost prezentată de Duiliu Zamfirescu în romanul “Viaţa la ţară”. Numele moşiei a fost preluat de gara Ciulniţa, care a fost construită înainte de apariţia satului Dragalina. În baza legii de colonizare din 1924, a fost înfiinţat satul General Dragalina, fiind dependent administrativ de comuna Ciulniţa de Sus, unde se găsesc primele acte de împroprietărire şi de stare civilă pentru acest habitat uman. Denumirea localităţii este legată de numele generalului Ion Dragalina, originar din Caransebeş, erou în primul război mondial, care s-a remarcat în strategia şi tactica militară folosită în luptele de pe Valea Jiului purtate împotriva trupelor nemţeşti. După primul război mondial, o fiică a distinsului general a cumpărat o parte din moşia Ciulniţei, care a fost amenajată după schiţa unui arhitect ca habitat uman, astfel încât aşezarea să aibă căi de acces către toate punctele cardinale. Pentru a asigura o populaţie stabilă pentru lucrările agricole, autorităţile din acele vremuri, în baza unui decret regal, au împroprietărit ţărani care au luptat în primul război mondial, originari mai ales din zonele montane unde terenul arabil era insuficient, ajungându-se astfel în 1926 la 60 de familii. Prin creşterea numărului de colonişti, localitatea Dragalina se dezvoltă şi capătă în 1928 statutul de comună. Ulterior, comuna Dragalina s-a extins prin adăugarea satelor Constantin Brâncoveanu şi Drajna. Satul Drajna a fost anexat comunei Dragalina după anul 1930, fiind menţionat în documente încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, ca staţie de poştă unde se schimbau caii poştalionului care asigurau legătura dintre Călăraşi şi Slobozia . În anul 1967 a fost anexat satul Constantin Brâncoveanu, care a luat fiinţă în 1908 sub numele de Cucurigu, fiind iniţial parte componentă a comunei Bora şi apoi a comunei Ciulniţa. Din punct de vedere economic, interesul pentru exploatarea terenului din comuna Dragalina se manifestă încă perioada de descompunere a orânduirii feudale, dar mai ales în capitalism, când proprietarii de pământ îl arendează unor moşieri din satele de pe valea Ialomiţei sau chiar unor ciobani care practicau păstoritul transhumant. După împroprietărirea ţăranilor se asigură în această zonă o populaţie stabilă destul de numeroasă, necesară pentru cultivarea pământului şi creşterea animalelor. De-a lungul timpului, vegetaţia de stepă (păiuşul, colilia, negara, pirul) a fost înlocuită de om cu întinse culturi agricole de cereale, dar şi de plante tehnice şi industriale. O nouă filă din istoria României, inclusiv a localităţii Dragalina, aparţine comunismului, etapă care îndeamnă la reflecţie asupra destinului fiinţei umane. Începând din 1945, ţările din Europa de Est, printre care şi România, au intrat în „sfera de securitate” a URSS, transformată apoi de Stalin în "zonă de influenţă politică", unde au fost instaurate regimuri comuniste autointitulate democraţii populare. În aceste ţări s-a adoptat modelul sistemului politic sovietic prin trecerea la naţionalizarea industriei, băncilor, transporturilor şi comunicaţiilor, colectivizarea agriculturii, centralizarea şi planificarea economiei, impunerea unipartitismului şi ideologiei comuniste, restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Politica de anihilare a rezistenţei anticomuniste s-a manifestat prin judecarea a peste 80000 de ţărani care s-au opus colectivizării, dintre care mulţi au fost condamnaţi, dar mai ales prin deportarea populaţiei în perioada 1951-1956, în plină epocă stalinistă, când zeci de mii de locuitori, îndeosebi din Banat, Oltenia şi Basarabia au fost deportaţi în Bărăgan. În numele „deschiaburirii şi reeducării”, oameni nevinovaţi au fost strămutaţi forţat sub cerul liber din Bărăgan, unde au apărut „sate noi”, dispuse în perimetrul unor GAS-uri care se confruntau cu o acută lipsă de forţă de muncă. Această nedreptate istorică de un profund dramatism, cunoscută sub numele de „fenomenul Bărăganul”, rămâne o amintire tristă din vremuri în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau încălcate de către factorii decizionali. În perioada comunistă, după deposedarea de pământ a moşierilor şi ţăranilor, lucrările agricole sunt efectuate în C.A.P.-uri şi I.A.S.-uri folosind forţă de muncă ieftină dar mai ales maşini şi utilaje agricole moderne. Producţiile agricole pe hectar au crescut semnificativ după extinderea sistemelor de irigaţii. Dintre obiectivele sociale şi economice realizate în perioada comunistă, se pot menţiona : dispensar uman, dispensar veterinar, farmacie, I.M.A.I.A., I.P.N.C., A.E.I., S.M.A., F.N.C., siloz, complex C.F.R., staţie pentru condiţionat seminţe, centrul de chimizare, depozite UJC, ateliere pentru reparaţii tractoare şi combine autopropulsate, secţie de prelucrare şi de colectare a metalelor, cooperativă de consum, fabrica de confecţii, complex de alimentaţie publică, librărie, cinematograf, staţie de radioamplificare. Repunerea în posesie a foştilor proprietari de pământ a fost posibilă după Revoluţia din decembrie 1989, când poporul român a optat pentru economia de piaţă şi un regim politic democratic. Din păcate, dificultăţile tranziţiei au afectat economia. Multe unităţi economice au fost desfiinţate pe criterii aleatoare sau au dat faliment prin management defectuos, lipsă de responsabilitate şi cadru legislativ permisiv. Numai printr-o politică înţeleaptă este posibilă trecerea la normalitate, astfel încât România să-şi capete locul firesc în topul ţărilor europene.
V. Convieţuire interetnică
Comunitatea Dragalina reprezintă unul din numeroasele exemple de convieţuire a românilor cu rromii. Pentru a înţelege la nivel spiritual şi comportamental complexitatea acelei fiinţe umane numite generic rrom, este bine să ne raportăm la trecutul său tumultuos. Rromii, aceşti „călători fără frontiere” sunt originari din India, de unde au pătruns în Europa, mai ales după sec. al XIV-lea, odată cu cucerirea de către turci a portului grecesc Gallipoli. Numele de ţigani (zingari, tsigans, cigani, gitans, cikani în alte limbi) provine din grecescul „athinganoi” (cu semnificaţia: de neatins), numele unei secte din Bizanţ care practica izolaţionismul, cu care rromii au fost confundaţi. Limba rromilor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene. Rromii s-au extins şi prosperat în interiorul Imperiului Otoman. Dispersaţi în mici grupuri, unii devin în timp parţial sedentari şi chiar împrumută din obiceiurile populaţiilor cu care au venit în contact, însă au refuzat asimilarea. Ei erau căldărari, fierari, aurari, spoitori, cântăreţi sau practicau chiromanţia care fascina pe cei creduli. În perioada Renaşterii, această „stare de graţie” a rromilor ia sfârşit, legile referitoare la această etnie, şi apoi hotărârile monarhiilor absolute, fiind foarte aspre. Fie că rromii erau nomazi sau stabili, au fost consideraţi un pericol pentru ordinea publică şi o povară pentru societate. Persecuţiile rromilor au atins punctul culminant în timpul celui de-al doilea război mondial, când au fost supuşi unor acţiuni de epurare etnică şi culturală, fiind deposedaţi de averi şi trimişi, alături de evrei, în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau. Genocidul hitlerist, în care au pierit aproape 600000 de rromi, a marcat profund conştiinţa unei populaţii dispersate în lume, al cărui tulburător destin a pendulat între marginalizare şi asimilare. După 1945, au apărut diverse asociaţii de caritate în ţările comuniste, dar şi organisme ca „Mişcarea naţionalistă rromani” cu evidente tente de naţionalism. La primul Congres al Rromilor din 1971, s-au adoptat imnul şi ziua internaţională a rromilor, iar roata cu spiţe "chakra" a devenit simbolul acestei etnii. În ţările române, ţiganii sunt semnalaţi într-un document din 1385, când domnitorul Dan Vodă confirmă „o danie de 540 de sălaşe de ţigani”. Majoritatea rromilor din Evul Mediu erau robi boiereşti, domneşti sau mânăstireşti. Abia în sec. al XIX-lea, sub influenţa ideilor liberale ale revoluţiei de la 1848, toţi oamenii au fost declaraţi liberi şi egali, robia ţiganilor fiind abolită definitiv în 1856. Din păcate „somnul raţiunii naşte monştrii”, aşa cum s-a întâmplat în 1942 când generalul Ion Antonescu a ordonat trimiterea unor familii de ţigani în teritoriul numit generic Trasnistria, cuprins între Nistru şi Prut. În decursul istoriei, relaţiile dintre rromi şi populaţia majoritară au căpătat diverse forme de manifestare, de la respingerea iniţială cu caracter local, la politici statale de subordonare şi asimilare sau chiar expulzare din cadrul comunităţii. Vicisitudinile istoriei au produs schimbări în mentalul colectiv al rromilor, fiind criticaţi uneori pentru depăşirea graniţelor comportamentului civilizat prin solidaritate în rău, tendinţa de câştig fără muncă, incorectitudine, lipsă de responsabilitate şi de respect faţă de alte etnii. Din punct de vedere religios, pe lângă numeroase practici păgâne, rromii deţin în general religia populaţiei majoritare. Cultura rromilor reprezintă mai degrabă un amalgam, relativ structurat, a unor elemente eterogene, generate în decursul unei istorii destul de aspre. În acest context, se explică apariţia în tradiţia lor culturală a unor componente tipice legate de marginalizare, oprimare şi sărăcie. Cu totul alta este viziunea despre viaţă a rromilor, în condiţiile actuale, când întreaga Europă s-a transformat în mod spectacular, frontierele au fost modificate, a crescut mobilitatea persoanelor, iar echilibrele între majoritari şi minoritari se schimbă permanent. Educaţia multiculturală capătă noi valenţe, fiind considerată un proces progresiv şi complex, care urmăreşte desfiinţarea barierelor şi instaurarea unor raporturi benefice în exprimarea identităţii fiecărei etnii. Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale obligă statele semnatare să asigure condiţii optime pentru manifestarea identităţii minorităţilor naţionale, mai ales religia, limba, tradiţiile şi obiceiurile. În prezent, cultura şi dinamica socială a rromilor suferă transformări profunde. Pe lângă cei care continuă modul tradiţional de viaţă, există rromi care au ales calea modernizării, integrându-se în comunităţile locale, fără să nege apartenenţa lor etnică. Aceste caracteristici ale relaţiilor interetnice dintre rromi şi populaţia majoritară se întâlnesc şi la comunitatea din Dragalina. Într-un sondaj efectuat în anul 2005 se arată că 67% din subiecţii adulţi cunosc tradiţiile şi obiceiurile, însă doar 37% le respectă şi le transmit generaţiilor următoare. În general, familiile sărace au continuat modul tradiţional de viaţă, prin izolare la marginea societăţii, cei bogaţi fiind activi şi interesaţi de propria avere. De remarcat, că unii dintre tinerii rromi şi-au manifestat dorinţa de asimilare la populaţia majoritară şi adoptarea unui mod de viaţă modern. Au existat şi subiecţi, în special intelectuali, care au optat pentru un modernism specific, care nu afectează propria identitate etnică, fiind convinşi că implicarea rromilor în viaţa politică reprezintă o posibilă soluţie salvatoare.
VI.Viaţa culturală
O scurtă istorie despre viaţa culturală este prezentată de prof. Ducan Maria, în prezent pensionară. Comunitatea Dragalina s-a format progresiv în inima Bărăganului cu oameni veniţi din toate colţurile ţării. Era firesc să aducă cu ei obiceiuri şi tradiţii care de-acum să devină ale noastre. „Viaţa nouă” din 1935 – ziar social, educativ, cultural şi literar, editat de învăţătorul Gheorghe Vasilescu, a adunat în jurul lui oameni ai satului. În articolul „Începutul”, învăţătorul Gheorghe Vasilescu arată menirea ziarului : „De aceea l-am creat şi îl punem la dispoziţia corpului didactic din Ialomiţa pentru orice chestiuni, afară de cele care tratează politica”. Un alt învăţător (mai apoi profesor de geografie) publică „Misterele pământului” şi titlul spune tot. Un tânăr iubitor de cultură, care a fost tatăl meu, Ovidiu Petrescu, publică curent în ziar. În articolul „Comori uitate” îndeamnă pe cei de-atunci să ducă mai departe jocurile şi cântecele- balsam întăritor şi inepuizabil de care s-au folosit strămoşii şi părinţii noştri („Viaţa nouă”). Cât de actuale sunt ideile dumnealor… Găsim pe teritoriul satului obiceiuri cunoscute : colinde sfinte, paparuda, caloianul, obiceiuri legate de nuntă, de înmormântare. Mai nou, „Paştele blajinilor” – obicei adus de basarabeni, care încet – încet s-a integrat în comunitate. Ne-a plăcut şi l-am preluat.Tineri şi vârstnici îşi găseau bucuria în horele care aveau loc „la salon”. Fete şi băieţi dansau hore, tangou sau vals, urmăriţi discret de privirile grijulii ale mamelor. Profesorul Mihalcea Mihail a fost omul care ne-a deschis drumul spre artă, spre cultură. Ne-a învăţat să pictăm, să iubim literatura şi să o cântăm. Preotul, învăţătorul, oamenii care lucrau la uzină (eram pe atunci un mic centru muncitoresc), elevi de liceu veneau la cor nu din obligaţie, ci din respect pentru munca dirijorului dar şi pentru frumuseţea şi armonia cântecelor alese cu mare grijă (Grâuşor din Bărăgan). Satisfacţia era mare, cântam pe scene din Bucureşti, câştigam concursuri. Viaţa culturală prinsese suflet aici în Bărăganul ars de soare şi bătut de vânt. Au urmat apoi piesele de teatru, brigăzile artistice, dansurile populare (animatori Bogdan Isăroiu şi Costel Folescu). Sala Căminului Cultural era neîncăpătoare, biblioteca bine dotată şi oamenii citeau, citeau mult. N-aveam televizor, dar în fiecare casă difuzorul ne mângâia sufletele. Sala Căminului Cultural şi biblioteca se aflau la etajul întâi al Primăriei. Aşa arăta atunci clădirea Primăriei. Iar astăzi…nu mai este… Ne întreceam în cusături cu motive populare – lucram în puncte sau brodam cu acul. Am participat cu exponatele noastre la nivel judeţean şi naţional. Cea care ne-a îndrumat a fost doamna învăţătoare Iancu Eva (la nivel judeţean a încercat să impună un costum specific ţinutului). Era o activitate intensă. Femeile ţeseau în războaie macate, rame, scoarţe din lână, preşuri din coade şi melană pentru a-şi împodobi casa. Se mai găsesc şi astăzi în gospodăriile celor care n-au vrut să dea uitării rânduielile bunicilor ustensilele folosite la războiul de cusut. Deşi nu se mai poartă, ramele şi scoarţele rămân să vorbească tinerilor despre trecutul nostru. Iată o scoarţă din 8 kg de lână, din 1897, având ca motiv viţa de vie – motiv foarte vechi ce-l întâlnim şi astăzi din ce în ce mai des. Icoanele, portretele celor dragi aveau deasupra un ştergar cu motive populare. Ţin să vorbească despre frumuseţea sufletului omului de la câmpie macii şi spicele de grâu. Roşul şi galbenul le-a dat speranţă şi le-a ogoit tristeţea truditorilor pământului în vremuri potrivnice. Eram săraci dar bogaţi sufleteşte. Păstram adânc în suflet credinţa strămoşească. Încet-încet am început să ne modernizăm. Femeile îndemânatice au învăţat să croşeteze şi să coasă goblenuri – să „picteze” cu acul tablouri ale marilor pictori, manifestându-şi astfel dragostea pentru artă, pentru frumos. Copiii talentaţi, grupaţi în juru-mi, cântă în poezie frumuseţea Bărăganului, frumuseţea copilăriei sfinte. Cenaclul „Spicele Bărăganului” s-a bucurat de aprecierea câtorva poeţi ce au trecut pragul şcolii în 1977, 1979, ca de exemplu Octav Sargeţiu. Putem privi de-acum cu speranţă şi încredere spre viitor. Să sădim în grădina sufletului nostru şi să aşternem în drumul tuturor credinţa, speranţa, iubirea de neam. Avem datoria de a păstra acest tezaur şi de a-l duce mai departe. Pe cei ce ne-au îndrumat de-a lungul anilor şi peste care frunzele toamnei au căzut, să-i purtăm în suflet ca pe o frumoasă carte şi să ducem mai departe munca şi învăţătura lor. Ei dăinuiesc prin noi, aşa cum noi vom fi veşnici prin copiii noştri. În prezent există tendinţa de a neglija datinile transmise pe aceste meleaguri de străbuni, dar există şi oameni oameni de suflet care ţin la tradiţii şi organizează spectacole cu tineri de diverse etnii. Autorităţile locale şi ISJ Călăraşi au alocat fonduri consistente pentru pentru dotarea şi modernizarea unităţilor şcolare, în dorinţa de promovare a unui învăţământ de calitate.
VII. Repere sociale, economice şi climatologice
Pentru a preveni „şocul viitorului”, în condiţiile tranziţiei de la o economie centralizată la una de piaţă, se impune analiza stării actuale a comunităţii locale. Conform datelor existente în docomente, la finele anului 2008, populaţia din comuna Dragalina era de 8621 de persoane, reprezentând 2,75% din populaţia judeţului Călăraşi. Din totalul populaţiei, 4235 erau persoane de sex feminin. În structura etnică a populaţiei predomină cetăţenii de naţionalitate română, apoi rromii şi un număr neglijabil de alte naţionalităţi. La nivelul anului 2007 , rata naşterilor în com. Dragalina a fost cu 30% superioară celei pe judeţul Călăraşi. Studiul mişcării populaţiei evidenţiază o tendinţă de creştere a ieşirilor faţă de intrări. Se prezintă sintetic unele date demografice în tabelele următoare: Gradul de ocupare a forţei de muncă este mai mic decât media pe judeţul Călăraşi. Veniturile populaţiei urmează acelaşi trend cu gradul de ocupare a forţei de muncă. Criza economico-financiară din ultimul timp a dus la creşterea numărului de şomeri, implicit la creşterea cheltuielilor cu protecţia socială. Suprafaţa totală a comunei Dragalina este de 18.071 ha, din care 421 ha este suprafaţă intravilan. Activitatea de bază este agricultura, practicată în prezent cu mijloace şi utilaje agricole moderne. O pondere însemnată în agicultură o deţine producţia cerealiera, îmbinată cu cultura plantelor industriale şi cultura legumelor, la care se adaugă creşterea animalelor. O retrospectivă în agricultură este tulburătoare. În primavara anului 1949 se infiinţează cooperativa agricola de producţie. In perioada 1949 –1989, în cadrul acestor forme de organizare, s-a cautat şi s-a reusit intr-o oarecare măsură sporirea producţiilor agricole, prin introducerea mecanizării, chimizării şi irigaţiilor. Intreaga suprafata agricolă a fost irigată. După revoluţia din 1989, locuitorii comunei, pe lângă activitatea pe care o desfaşoară pe pământurile restituite de către stat, lucrează şi în alte sectoare de activitate cum ar fi: prestările de servicii, comerţul, confecţiile, transporturile. Locuitorii comunei se ocupă mai mult cu agricultura şi creşterea animalelor, cultivându-şi terenurile cu grâu, porumb, orz, ovăz şi floarea-soarelui, dar şi a legumelor, din care amintim: morcovul, pătrunjelul, mărarul, pătlagelele roşii, ardeiul, ceapa etc. Prin curţi se găsesc plantaţi pomi fructiferi cum ar fi: mărul, părul, gutuiul, prunul, cireşul, dar şi flori precum : laleaua, crinul alb, zambila, bujorul românesc cu petale roşii ca sângele, liliacul cu flori albe sau liliachii. La marginea culturilor de grâu, pe malurile canalelor de irigaţii, cresc: smeurul - arbust spinos, cu lastari taratori, cu fructe rosii si zemoase si murul de miriste – cu ramuri cu ghimpi slabi si inegali si fructe mari, negre si brumate. Culturile agricole pretabile zonei comunei Dragalina sunt cele de porumb, grâu, orz, ovăz, legume, plante de nutreţ, vie şi pomi fructiferi. Majoritatea productiei agricole fiind obţinută în gospodăriile individuale, cea mai mare parte a acesteia fiind destinată consumului propriu. Trecerea la economia de piaţă a schimbat total structura agriculturii, atât din punct de vedere al proprietăţii, prin retrocedarea terenurilor foştilor proprieteri sau moştenitorilor acestora, cât şi a modului de organizare şi de dotare cu mijloace tehnice moderne. Exploataţiile agricole mixte, cu activitate atât vegetală cât şi animalieră sunt mult mai eficiente si viabile. Totodata prin asocierea acestor exploataţii în Asociaţii profesionale, accesul la informaţie, la sistemul facilităţilor conferite de legislaţie va fi mult simplificat. În 2005, parcul de tractoare şi maşini agricole avea în dotare: 141 tractoare 32 motocultoare 5 motocositoare 93 pluguri cu tracţiune mecanică 8 pluguri cu tracţiune animală 4 semănători cu tracţiune mecanică 1 maşini pentru imprăştiat îngrăşăminte 2combine 120 care şi căruţe Solul din arealul Dragalina este bogat în humus de mare fertilitate, care poate fi cultivat fără aplicarea măsurilor de prevenire a degradărilor, singura problemă în această zonă fiind cea a deficitului de umiditate din perioada vară-toamnă. Apele subterane din depozitele cuaternare ale câmpiei sunt în general clorurate şi bicarbonatate, având mineralizaţia totală şi rezidiu fix scăzute. Nivelul apei freatice este influenţat de regimul pluviometric, direcţia de curgere a fluxului subteran fiind SV-NE. Activităţile agrozootehnice, circulaţia rutieră şi sursele de combustie sunt principalii poluanţi specifici ai factorului de mediu aer cu monoxid de carbon, dioxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf, substanţe organice volatile, praf şi pulberi în suspensie. Principalele caracteristici climatice au următoarele valori :
- temperatura medie anuală a aerului este de +10,90C
- temperatura medie în luna ianuarie este de +30C
- temperatura medie în luna iulie este de +230C
- regimul de precipitaţii are valori medii anuale peste 500mm.
VIII. Instituţii
Majoritatea populaţiei din comuna Dragalina este de religie ortodoxă. Biserica ortodoxă poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Zidirea bisericii a fost începută de către enoriaşi în anul 1938, fiind terminată abia în 1978, când preot paroh era Mihail Iacob. Alte două biserici au fost construite în satele Drajna şi Constantin Brâncoveanu. Tot în comuna Dragalina există şi Biserica Adventistă de Ziua a şaptea, a cărei temelie a fost pusă în anul 1940, fiind renovată în perioada 1950-1952, prin grija prezbiterului Muşat Florea. În iarna anului 1998 au fost puse bazele Bisericii Penticostale, iniţiatorul acestei organizaţii spirituale fiind domnul Năstase Ion. Asistenţa medicală în comuna Dragalina este asigurată de dispensarul medical, la construirea şi dotarea căruia a contribuit medicul Gheorghe Banu, secretar general în Ministerul Sănătăţii în perioada 1928-1929. Pe lângă dispensarul medical, comuna dispune si de o farmacie. In ceea ce priveste persoanele specializate in comuna se menţionează 3 medici de familie, 1 medic stomatolog si 4 cadre medicale cu nivel de pregatire mediu. Persoanele inscrise la medicul de familie sunt: 6243, din care: 1562 de femei . Sistemul educaţional din comuna Dragalina este reprezentat prin 4 grădiniţe de copii, 3 şcoli generale şi Grupul Şcolar „Duiliu Zamfirescu”, unităţi de învăţământ care asigură pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate. Primul local de şcoală din com. Dragalina a fost construit în anul 1935 prin contribuţia cetăţenilor, având două săli de clasă. În prezent, şcoala generală dispune de 19 săli de clasă, două laboratoare (fizică şi biologie), un cabinet de informatică, o sală de sport, un atelier şi o bibliotecă, însumând peste 10000 de volume. Grupul Şcolar „Duiliu Zamfirescu” a fost înfiinţat în anul 1953, ca Şcoală profesională de băieţi. Din 1991, şcoala funcţionează într-o clădire cu 16 săli de clasă, 3 laboratoare (fizică, chimie, biologie), bibliotecă, sală de sport, ulterior amenajându-se 3 cabinete de informatică. Instruirea practică se desfăşoară în ateliere de prelucrări mecanice, lăcătuşărie, sudură, tinichigerie şi vopsitorie auto. Numele acestei unităţi şcolare a fost propus de prof. Sidonia Tudor, care a întocmit memoriul de fundamentare transmis Inspectoratului Şcolar Călăraşi şi aprobat de MEC. În prezent această unitate şcolară se numeşte Liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu”. Profilul iniţial al şcolii a fost cel mecanic, diversificându-se apoi prin construcţii şi lucrări publice, resurse naturale şi protecţia mediului, alimentaţie publică şi turism. Între anii 2006-2008, şcoala noastră a beneficiat de o finanţare de 500000 de euro, prin programul PhareTvet, care a constat în dotarea cu materiale didactice dar şi construirea unui nou imobil în care se află laboratoare (tehnologic, desen tehnic, alimentaţie) şi ateliere pentru noile profiluri.
IX. Infrastuctură şi utilităţi
Infrastructura de transport Nodul feroviar din această localitate se numeşte Ciulniţa. În această comună se află nodul rutier dintre DN 21 (Călăraşi-Slobozia) şi A2 (Autostrada Soarelui). Principalele disfunctii inregistrate la nivelul circulatiei rutiere se rezuma la starea sub medie a arterelor de circulatie, minima amenajare a plantatiilor de aliniament si lipsa amenajarilor pentru stationare. Infrastructura de utilităţi Alimentare cu energie electrică Sistemul energetic national este mijlocul prin care se alimenteaza comuna Dragalina cu energie electrica. In aceste conditii se poate spune de localitatea Dragalina ca dispune de energie electrica pe 98% din suprafata totala. Alimentare cu energie termică Agentul termic pentru locuintele populatiei, dar si pentru diversele institutii publice este asigurat prin arderea combustibililor solizi in sobe. Un numar mic de locuinte dispune de mijloace de gatit electrice sau cu gaz (tip butelie). Alimentare cu apă Există un sistem centralizat de alimentare cu apă, care este extrasă din pânza freatică prin forarea unor puţuri de mare adâncime.
X. Protecţia mediului
Aspectele legate de mediu se analizează la nivelul următoarelor categorii: patrimoniul cultural, arii naturale protejate, condiţionări naturale, influenţe antropice şi confort rural. Degradarea solurilor din cauze naturale presupune fenomenul de eroziune a solului care se manifestă mai ales în afara vetrelor de sat. Activităţile specifice zonei, legate de viaţa de zi cu zi a locuitorilor, reprezintă surse potenţiale de poluare a solului şi atmosferei, grupate în categoria de surse tipic rurale. Printre acestea se înscriu: încălzirea spaţiilor de locuit, comerciale, instituţionale, prepararea hranei, trafic rutier etc. Se impune realizarea unei gropi de gunoi pentru depozitarea resturilor menajere şi a deşeurilor rezultate din activitatea economică. De menţionat că, aceşti poluanţi nu constituie un pericol real la adresa mediului pentru că nu sunt depăşite concentraţiile maxime admise. Sursele de poluare cu impact negativ puternic lipsesc, deoarece nu există pe teritoriul comunei unităţi industriale. Totodată, pânza de apă freatică a fost evaluată de specialişti ca fiind nepoluată.