User:George1946

Alexandru Popp 1868-1949

Alexandru Popp este părintele al Şcolii de Bele-Arte din Cluj. Este una dintre valorile, mari transilvănene care au fost date uitării prea repede. Alexandru Popp este un artist desăvârşit de o vastă întindere în ce priveşte arta picturii. Se face remarcat printr-o mare şi bogată colecţie de opere de artă ce se remarcă prin toată gama de la pictură murală şi până la peisaj portret, grafică în creion sau pastel de o foarte înaltă fineţe. Tuşele cu o acurateţe deosebită fac din marele artist un mare şi valoros exponent al artei româneşti. Stăpân atât pe arta uleiului cât şi a creionului în grafică a lăsat numeroase opere de artă răspândite pe o foarte mare arie ca întindere în numeroase colecţii private. A iubit pictura şi a trăit pentru pictură. A iubit în mod deosebit peisajul, a călătorit foarte mult şi în zona muntoasă a Ţării Haţegului lăsând în urmă-i numeroase şi superbe peisaje. Cu egală măsură a stăpânit şi arta grafică. În urma sa au rămas un mare număr de schiţe ori lucrări grafice ale multor modele care i-au pozat în nud. A îndrăgit zonele rurale din Ţara Haţegului schiţând numeroase aşezări fie chipuri ale localnicilor. A îndrăgit chiar şi acuarela şi grafica făcută din peniţă. A pictat cu o uşurinţă remarcabilă după cum povesteau apropiaţii. Pleca dimineaţa sub braţ cu şevaletul pe malul râului Strei şi se întorcea la vremea după amiezii cu un nou tablou pictat în ulei. A pictat mult atât pe suport de carton cât şi pe placaj. Culorile vii şi acurateţea sunt o caracteristică a tablourilor pictate. Cel mai bine pot vorbi despre opera marelui artist doar tablourile sale. Ca un omagiu adus marelui artist transilvănean Alexandru Popp în anul 1983, prin grija istoricului de artă Negoiţă Lăptoiu şi cu concursul nemijlocit al singurului fiu al marelui artist rămas în viaţă domnul Nicolae Popp, la Cluj-Napoca Muzeul de Artă a găzduit o expoziţie retrospectivă în memeoriam Alexandru Popp. A fost un gest de recunoştiinţă pentru acela care a fost trup şi suflet al scolii de pictură româneşti al cărui merite ca artist şi în primul rând ca om de mare valoare trebuie apreciat. Alexandru Popp a fost acela care pe lângă pepiniera pe care a avut-o sub îndrumare a fost şi sprijinul Scolii de Bele-Arte din Cluj în vremea evenimentelor de tristă amintire când s-a produs Cedarea Ardealului urmare a evenimentelor de pe scena politică internaţională din 30 august 1940. A fost motorul care a mutat Scoala de Bele-Arte din Cluj la Timişoara pe durata evenimentelor survenite ca urmare a anexării Transilvaniei la Austro-Ungaria. A reuşit astfel să asigure păstrarea intactă a valorilor atât culturale cât şi materiale apărându-le de valul expansiunii. A fost un artist de marcă şi de talie Europeană stăpânind foarte bine aria vastă în cele mai mici amănunte şi detalii. Este poate o nedreptate şi să sperăm că se va reuşi readucerea la viaţă a acelui care a fost marginalizat total în ultimii ani ai vieţii. Şi al cărui sfârşit a fost grăbit şi de opoziţia la adresa regimului comunist în curs de apariţie. Paleta largă de la grafică, portretist, peisagist folosind toate căile posibile în exprimmare, trebuie completată şi cu aportul adus în pictura murală. Atât cea din afara graniţelor cât si cea din interiorul României. Aş menţiona doar pictura murală a Catedralei Ortodoxe din municipiul Deva al cărei părinte este marele artist. Un frumos gest de aducere aminte îl constituie şi articolul apărut în cotidianul Scânteia din anul 1983 la rubrica de Cronică Culturală sub îngrijirea atentă şi bogat redactată prin conţinut datorată domnului Raoul Şorban, un mare erudit şi cunoscător al maestrului Alexandru Popp.

Semnificaţia unei restituiri Cluj – Napoca: Expoziţia Retrospectivă Alexandru Popp

Muzeul de artă din Cluj-Napoca a organizat o reuşită şi de mult aşteptată expoziţie retrospectivă din operele pictorului Alexandru Popp, una dintre cele mai importante personalităţi ale artei şi culturii româneşti din Transilvania. Viaţa şi activitatea lui Alexandru Popp (1868-1949) sunt prea puţin cunoscute. Numele său nu se află consemnat în registrul public al artei noastre. De altfel, critica şi istoria de artă ale ultimei jumătăţi de secol nu au semnalat nici numele altor – şi nu puţine – personalităţi care, la timpul lor au contribuit în mod esenţial, nu numai la instaurarea profesionalismului solid, dar şi la stabilizarea creaţiei noastre de artă cu acţiune determinantă pentru nivelul epocii şi pentru viitor. Deşi, numeroase cercetările privind acea epocă, se concentrează limitativ, la câteva personalităţi, urmând un presupus arbitrar criteriu al calităţii. Datorită unei asemenea îngustimi cu totul artificiale a orizontului artei româneşti a fost dat uitării şi ignorat printre alţii şi pictorul Alexandru Popp, figură reprezentativă pentru timpul său. Născut în anul 1864 la Dieci în judeţul Arad, Alexandru Popp a studiat pictura la Şcoala de Bele-Arte din Budapesta Intre anii 1888 – 1894, fiind cel mai apreciat elev al reputatului pictor muralist Károly Lotz, în atelierul căruia mai studiaseră în acei ani transilvănenii Octavian Smigelschi, Friederich Schulerus şi János Thorma. Ca pictor monumentalist, Alexandru Popp şi-a început actvitatea alături de maestrul său, lucrând la decorurile murale ale Parlamentului, Palatului Justiţiei şi bisericii Matei din Budapesta. Apoi picteaza singur catedrala de la Eger, tavanul unui teatru din Praga şi abaţia din Panonhalma. În anul 1900, Alexandru Popp este numit în învăţământul artistic, ca profesor la Şcoala Superioară de Arte decorative şi Industriale din Budapesta, una dintre cele mai renumite Instituţii de acest fel din Europa Centrală. Avea 58 de ani când în urma stăruinţelor lui Octavian Goga, Dr Petru Groza şi Emil Isac şi-a părăsit catedra pentru a se întoarce în patrie în acele vremuri în care după – spusele lui Isac – „inima fiecărui român simţi chemarea de a veni acasă”. Dispunând de o autoritate unanim recunoscută ca artist si pedagog, Alexandru Popp fusese chemat pentru a organiza şi a conduce Academia de Bele-Arte din Cluj. În acei ani după marea Unire din 1918, Transilvania a fost înzestrată cu numeroase aşezăminte de învăţământ şi artă, inxistente în timpul guvernării Austro-Ungare. Odată cu înfiinţarea Conservatorului de Muzică şi Artă dramatică şi a Operei şi Teatrului Naţional din Cluj, statul român preconizase, la propunerea lui Tiberiu Brediceanu şi înfinţarea unei Academii de Bele-Arte. Revenit în 1922, a mai durat patru ani până ce Alexandru Popp a reuşit să inaugureze cursurile Academiei de la Cluj. Ca director, el a avut înţelepciunea şi curajul să-şi recruteze colaboratorii din rândul celor mai tineri artişti a căror medie de vârstă era de aproximativ 26 de ani, corpul profesoral fiind alcătuit din Catul Bogdan, Eugen Pascu, Anastase Demian, Aurel Ciupe şi Romul Ladea. Dând glas speranţelor legate de înfiinţarea acestei instituţii, Lucian Blaga, i-a enunţat lucid rosturile: “Şcoala de la Cluj… va avea o deosebită împortanţă pentru toată provincia, care n-a fost săracă în talente, dar, din lipsă de şcoală, aceste talente au căzut repede în diletantism iremediabil sau au apucat drumul ispititor şi plin de curse al străinătăţii”. Eficienţa lui Alexandru Popp în fruntea primei Academii de artă din Transilvania a putut fi de curând constatată. Datorită ei a sporit sensibilitatea faţă de artele plastice a întregii provincii, impregnându-I încăo formă de înţelegere a legăturii cu pământul. Contribuţia Academiei la acţiunea de refacere şi înălţare în cultură a fost notată în documentele vremii. Cu prilejul expoziţiei primilor absolvenţi, în 1929, cronicara ziarului de limba maghiară „Elleznek” din Cluj Rózsa Nagy, constatând rezultatele obţinute de tinerii artişti proveniţi din rândurile tuturor naţionalităţilor conchidea: „Expoziţia aceasta demonstrează încă o dată că Academia de Bele-Arte din Cluj este un important factor de cultură, iar activitatea desfăşurată de ea în Transilvania este deosebit de serioasă”. Ca pedagog, Alexandru Popp avea capacitatea de analiză şi transmitere a componentei propriilor practici. În aproape cei douăzeci de ani de activitate didactică, el a îndrumat cu paternă înţelegere formarea mai multor generaţii de artişti. Numeroşi pictori şi sculptori i-au rămas îndatoraţi pentru calitatea unui meşteşug trainic deprins cu ajutorul lui şi pentru respectul cu care i-a sfătuit să îşi exercite profesia. Coriolan Munteanu, Traian Bilţiu-Dăncuş, Ion Vlasiu, Tasso Marchini, Fúlöp Antal Andor, Victor Constantinescu, Wilhelm Beneş, Teodor Harşia, Petre Abrudan, András Kós, Julia Ferenczy, Eugen Gâscă, Virgil Fulicea, Dinu Ilea, sunt numai câţiva care au studiat sub îndrumarea lui.. Ca pictor Alexandru Popp era refractar producţiei pripite, improvizate, ca şi creaţiei dirijate prin calcul. Controlul de sine de care a dat continuu dovezi, nu l-a sterilizat de emoţia meşteşugului iar judecata l-a determinat să cerceteze corelaţiile dintre fenomenele naturii şi legile echilibrului şi ale memoriei pe tărâmul unei imense culturi profesionale cu rădăcini în arta Renaşterii. Dar Alexandru Popp a cântărit valoarea formală a picturii atât în comparaţie cu trecutul cât şi cu rezultatele înfăptuirilor contemporane lui. Fidel unor severe principii de creaţie, nu şi-a stârnit artificial imaginaţia ci a investigat natura care l-a inspirat şi i-a înlesnit modelarea unor atitudini sufleteşti de coloratură romantică. Pe motivele oferite de realitate, Alexandru Popp s-a regăsit fără contradicţii în numeroasele sale peisaje, portrete, nuduri, pe care le-a pictat şi le-a desenat cu participarea omului iubitor de natură, de viaţa populară, Inzestrat cu un temperament sociabil şi jovial. Actuala expoziţie retrospectivă de la Muzeul de artă din Cluj-Napoca, organizată prin grija istoricului de artă Negoiţă Lăptoiu, desfăşurată pe diverse faze, genuri şi tehnici, oferă prilej şi unor concluzii cu arie mai largă decât semnificaţia unui bilanţ personal. Fiindcă ea implică şi ilustrează succesul unei genetaţii viguroase formată încă din secolul trecut, căreia statornicia sentimentului naţional şi consecvenţă în munca de creaţie i-au garantat nu numai existenţa morală, ci şi umanitatea. Despre idealul care a animat conştiinţa şi simţirea acestei generaţii, Alexandru Popp însuşi a vorbit astfel: “Acela care serveşte prin activitatea sa interesele tuturor şi acela care este în stare să creeze operă utilă pe terenul vieţii sociale, ca aceasta să fie o valoare pentru întreaga omenire, acela a făcut un mare serviciu neamului său şi sie însuşi”.

   											Raoul Şorban.

Articol apărut în cotidianul Scânteia, vineri 18 martie 1983.