Pronumele personal din limba turcă

Pronumele personal din limba turcă este și se comportă similar în propoziție cu pronumele personale din celelalte limbi. În limba română, pronumelui i se adaugă prepoziții și articole. În limba turcă, fiind o limbă aglutinantă, la rădăcina cuvântului se adaugă sufixe.

Spre deosebire de limba română, limba engleză și alte limbi, unde persoana aIII-a, la numărul singular este diferențiată prin gen, în limba turcă, acesta nu se diferențiază. Același lucru se întâmplă și în cazul persoanei a III-a, aflată la numărul plural. Pronumele personale el (gen masculin) și ea (gen feminin) se identifică în limba turcă cu o, iar pronumele personale ei (gen masculin) și ele (gen feminin) cu onlar.

Formele pronumelui personal din limba română în funcție de gen, număr și caz

În limba română avem cazurile: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv și vocativ, iar la acuzativ și dativ, pronumele au forme accentuate (acc.) și neaccentuate (neacc.).
Persoanele I şi a II-a nu au forme pentru genitiv (se întrebuinţează formele pronumelui posesiv: ale mele, al tău, a noastră, ai voştri). ^[1]

Formele pronumelui personal în limba turcă cu echivalentele lor în limba română

La persoanele I și a II-a singular, în cazul dativ, întâlnim ceea ce se numește alternanță fonetică, care, în acest context, se realizează prin transformarea lui e în a.
Limba română are cinci cazuri gramaticale, pe când limba turcă are în minus cazul Vocativ și în plus cazurile: Ablativ, Locativ și Instrumental, care în limba română se identifică mai degrabă prin partea de propoziție denumită Complement Circumstanțial.

Forma siz a pronumelui personal și implicit afixele acestuia pot fi folosite și ca variantă pentru adresarea într-un cadru formal, astfel:

- Nasılsınız? [Cum sunteți? (voi)/ Ce faceți? (voi)] poate însemna de asemenea și [Cum sunteți? (Dumneavoastră)/ Ce faceți? (Dumneavoastră)]^[2]

Link-uri externe

Turkish grammar

Gramatici

Robert Underhill (1976). Turkish Grammar. Cambridge, MA: MIT Press. "A classic, still used to teach Turkish grammar in many universities."
Kaya Can (1991). Yabancılar İçin Türkçe-İngilizce Açıklama Türkçe Dersleri. Ankara: Orta Doğu Teknik Üniversitesi, Fen ve Edebiyat Fakültesi. "Turkish lessons with Turkish-English explanation[s] for foreigners
G. L. Lewis (1967). Turkish Grammar. Oxford University Press.
G. L. Lewis (2000). Turkish Grammar. Oxford University Press. Second edition
Gerjan van Schaaik. (2001). The Bosphorus Papers: Studies in Turkish Grammar 1996–1999. İstanbul: Boğaziçi University Press.
Gerjan van Schaaik. (2020). The Oxford Turkish Grammar. Oxford: Oxford University Press
Hristea Theodor. (1984). Sinteze de limba română. Albatros
Academia Română. (2016). Gramatica de Bază a Limbii Române - ediția a II-a. București: Univers Enciclopedic
Popa, Ion. (2020). Limba română. București: Niculescu

Referințe bibliografice

^ Dumitru, Mihăilescu (2008). Limba română. Repere teoretice. Exerciții (in Română). București: Palimpsest.{{cite book}}: CS1 maint: unrecognized language (link)
^ F. Nihan, Ketrez (2012). A Student Grammar of Turkish. United Kingdom: Cambridge.

[1] Dumitru, Mihăilescu (2008). Limba română. Repere teoretice. Exerciții (in Română). București: Palimpsest.{{cite book}}: CS1 maint: unrecognized language (link)

[2] F. Nihan, Ketrez (2012). A Student Grammar of Turkish. United Kingdom: Cambridge.

[1]

[2]