Cultura Turciei

Cultura Turciei combină numeroase și diverse elemente care aparțin mai multor culturi: Orientul Mediteranean (Asia de vest și Orientul Mijlociu), regiunea Asiei Centrale, Estul Europei, dar și tradiții caucaziene. Multe dintre aceste tradiții, state cu diferite etnii și religii, au fost împrumutate în timpul Imperiului Otoman. În primii ani ca Republică, Guvernul a investit numeroase surse în artă, de exemplu în pictură, în sculptură și în arhitectură. Motivul acestei investiții a fost pe de-o parte, procesul de modernizare, iar pe de altă parte crearea unei identități culturale.

Oameni

Cultura Turciei este foarte similară cu cultura arabică și suferă schimbări profunde în ultimul secol. Sistemul Otoman a fost alcătuit din mai multe etnii, el nu a permis oamenilor să se interfereze, păstrând astfel identitatea fiecărei religii și entnii. După ce Imperiul Otoman a fost eliminat după Primul Război Mondial, Republica Turcia a adoptat o abordare unitară, care permitea diferitelor culturi să se apropie între ele cu scopul de a alcătui o identitate națională.

Se urmărește o serie de reforme radicale care să permită Turciei modernizare din punct de vedere politic și cultural. Schimbările politice, legale, religioase, culturale, sociale și economice au fost concepute în scopul transformării Republicii Turcia într-un stat național modern. Aceste schimbări au fost implementate sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk. Ca rezultat, vedem că Turcia este una dintre cele mai occidentalizate națiuni islamice.

Arhitectura

Articol principal Architecture of Turkey
Vezi și Ottoman architecture

Arhitectura timpurie (1299 - 1437)

Arhitectura otomană timpurie (1299 - 1326)

Odată cu stabilirea Imperiului Otoman, anii 1300-1453 contituie începutul sau prima perioadă otomană în arhitectură, când arta otomană a fost în căutare de noi idei. Această perioadă a cunoscut trei tipuri de moschei: graduală, cu o singură cupolă și moschee unghiulară. Moscheea Haci Özbek (1333) din Iznik, primul și cel mai important centru al artei otomane, este primul exemplu de moschee otomană cu o singură cupolă.

Perioada Bursa (1326 - 1437)

Stilul arhitectural bombat s-a dezvoltat în Bursa și Edirne. Ulu Cami (Moscheea Sfântă) din Bursa a fost prima mochee în stil selgiucid și convertită într-una bombată. Edirne (Adrianopol) a fost capitala Imperiului Otoman între 1365 și 1453, când Istanbulul (Constantinopol) a devenit noua capitală; aici am asistat la finalul etapelor de dezvoltare arhitecturala care a culminat în contrucția unor minunate moschei ale Istanbulului. Clădirile construite în Istanbul de-a lungul perioadei dintre cucerirea turcescă a orașului în 1453 și construcția Moscheii lui Baiazid al doilea sunt, de asemenea, considerate lucrări ale perioadei timpurii. Printre aceste sunt: Moscheea Fatih (1470), Moscheea Mahmut Pasa, palatul cu faianță și Palatul Topkapî. Otomanii au integrat mochei în comunitate și au adăugat cantine, școli teologice, spitale, băi turcești și morminte.

Perioada clasică (1437 - 1703)

În timpul perioadei clasice, planurile moscheilor s-au schimbat pentru a include curți interioare și exterioare. Curtea interioară și moscheea au fost inseparabile. Arhitectul maestru al perioadei clasice, Mimar Sinan, a fost născut în 1492, în Kayseri și a murit în Instanbul, în anul 1588. Sinan a început o nouă epocă în lumea arhitecturală, creând 334 clădiri în diferite orașe. Prima lucrare importantă a lui Mimar a fost Moscheea Șehzade, finalizată în 1548.

Una dintre porțile principale de intrare ale Palatului Dolmabahçe

A doua lucrare însemnată a fost Moscheea Süleymaniye și complextul înconjurător, construit pentru Suleiman Magnificul . Moscheea Selimiye din Edirne a fost construită de-a lungul anilor 1567-1574, când Sinan a fos în apogeu ca arhitect. Moscheea „Pașa Rüstem”, Moscheea ‘’Sultana Mihrimah‘’, Moscheea ‘’Pașa Ibrahim‘’ și Moscheea Șehzade, precum și mausoleul Magnificului Suleiman, Roxelana și Selim II sunt printre cele mai cunoscute lucrări. Multe design-uri clasice folosesc arhitectura bizantină a vecinilor Balcani ca bază, și de atunci au fost adăugate elemente etice, creând un stil arhitectural diferit. Exemple de arhitectură Otomană din perioada clasică, în afara Turciei, pot fi văzută, de asemenea, în Balcani, Ungaria, Egipt, Tunisia și Algeria, unde au fost construite moschei, poduri, fântâni și școli.

Perioada Mișcării Occidentale (1703-1876)

În timpul domniei lui Ahmed III (1703-1730) și sub conducerea marelui său vizir, Pașa Ibrahim a urmat o perioadă de pace. Datorită relațiilor strânse dintre Imperiul Otoman și Franța, arhitectura Otomană a început să fie influențată de stilurile: baroc și rococo, care au fost populare în Europa. Un stil foarte asemănător cu barocul a fost conceput de Selgiucizi, potrivit unui număr de academicieni.^[1]^[2]. Exemple de creații ale acestei arte pot fi văzute în spitalul din Divriği și Moscheea (din Divriği), care este locul Patrimoniului Mondial al UNESCO, la fel ca și Dublul Minaret (Çifte Minare) din Sivas, Minaretul Subțire (Ince Minare) din Konya, muzee și multe alte clădiri din perioada selgiucizilor în Anatolia. Este deseori numit ”Portalul Barocului Selgiucid”. De aici a apărut din nou în Italia, și ulterior a crescut în popularitate printre turci de-a lungul erei Otomane. Diverși vizitatori și soli au fost trimiși în orașele Europene, în special în Paris, să experimenteze obiceiurile și viața contemporană europeană. Elementele decorative ale barocului și rococo-ului european au influențat chiar și arhitectura religioasă otomană. Pe de altă parte, Mellin, un arhitect francez, a fost invitat de sora Sultanului Selim al III-lea la Istanbul și a descris țărmurile Bosforului și conacele de pe malul mării numite yali. Pe parcursul unei perioade de treizeci de ani cunoscuta sub numele de perioada Tulip (Lalea), toți ochii au fost îndreptați către Vest, și în schimbul lucrărilor monumentale și clasice, s-au construit vile și pavilioane în jurul Istanbulului. Cu toate acestea, vorbind de această perioadă când a avut loc construcția Palatului Ishak Pașa (1685-1784), în Estul Anatoliei.

Perioada Tulip (Lalea) (1703-1757)

Începând cu această perioadă, clasa superioară și elitele din Imperiul Otoman au început să utilizeze mai des zonele publice și cele deschise. Modalitatea tradițională, introvertită a societății începe să se schimbe. Fântânile și locuințele cu portuare, ca Palatul Aynalikayak devin populare. Un canal de apă (alt nume fiind Cetvel-i Sim) și o zonă de picnic (Kağıthane) au fost stabilite ca zone de recreație. Deși [[Tulip [period|perioada Tulip]] s-a încheiat cu răscoala lui Halil, devine un model pentru atitudinile occidentale. Pe parcursul anilor 1720-1890, arhitectura otomana a deviat de la principiile clasice. Odată cu detronarea lui Ahmed al III-lea, Mahmud I îi ia locul la tron (1730-1754). În timpul acestei perioade au început să fie construite moschei în stil baroc.

Perioada barocă (1757-1808)

Linii circulare, ondulate și curbe predomină în structura acestei perioade. Principalele exemple sunt: Moscheea Nur-u Osmaniye, Moscheea Sultanei Zeynep, Moscheea Laleli, Cavoul Fatih, Hanul Laleli Çukurçeşme, Conacul Birgi Çakırağa, Palatul Aynalikavak și cazarmele Selimiye. Mimar Tahir (de asemenea cunoscut ca Mehmed Tahir Ağa) a fost arhitectul important al acestei perioade.

Perioada imperială (1808-1876)

Moscheea Nusretiye, Moscheea Ortaköy, Cavoul Sultanului Mahmud, Hotelul Galata al călugărilor musulmani Mevlevi, Palatul Dolmabahçe, Palatul Beylerbeyi, Conacul Pașei Sadullah și Barăcile Kuleli sunt cele mai importante exemple ale acestui stil, dezvoltându-se în paralel cu procesul de occidentalizare. Arhitecții din familia Balyan au fost cei mai importanți ai vremii. Această perioadă a fost marcată de clărdiri în mai multe stiluri: neoclasic, baroc, rococo și stilul imperial, precum Palatul Dolmabahçe, Moscheea Dolmabahçe și Moscheea Ortaköy.

Perioada otomană târzie (1876-1922)

Moscheea Sultan Valide, Grupul de clădiri Șeyh Zafir, Scoala de medicină Haydarpașa, clădirile Duyun-u Umumiye, Biroul titlurilor de proprietate de la Istanbul, clădirile mari pentru oficii poștale, precum Merkez Postane (Oficiul Poștal Central) în districtul Sirkeci din Istanbul, și apartamentele Harikzedegan sunt cele mai importante structuri ale acestei perioade când stilul eclectic predomină. Raimondo Tommaso și Alexander Vallaury au fost arhitecții principali ai vremii.

Perioada Republicii

Articol principal: Architecture of Turkey

Priveliște din districtul Maslak, Istanbul.

În primii ani ca Republică, înființată în 1923, arhitectura turcească a fost influențată de arhitectura otomană, în special în timpul Primei Mișcări Naționale Arhitecturale. Cu toate acestea, din anii 1930, stilurile arhitecturale au început să se diferențieze de arhitectura tradițională, ca rezultat al creșterii numărului de arhitecți străini, fiind invitați să lucreze în țară, de ce mai multe ori din Germania și Austria.^[3] Al Doilea Război Mondial a fost o perioadă de izolare, în timpul căreia a apărut a doua mișcare arhitecturală națională. Similară cu arhitectura fascistă, mișcarea are ca scop crearea unei arhitecturi moderne, dar naționalistă.

Începând cu anii 1950, izolarea de restul lumii a început să scadă, conducând la inspirarea arhitecților turci de către contemporanii lor din restul lumii. Cu toate acestea, ei au fost limitați de lipsa infrastructurii tehnologice sau de insuficiența resurselor financiare până în anii 1980.^[4] După aceea, liberalizarea economiei și trecerea către o creștere bazată pe export^[5] au deschis calea către tansformarea sectorului privat în principala influență asupra arhitecturii.

Primul cartier general, Ziraat Bank (1925–29), în Ankara a fost proiectat de Giulio Mongeri fiind un simbol important al Primei Mișcări Arhitecturale Naționale.
Proiectat de Şekip Akalın, Ankara Central Station (1937) este o artă decorativă pentru acea perioadă.
Casa de operă din Ankara, proiectată de Şevki Balmumcu (1933–34) și renovată de Paul Bonatz (1946–47).
Anıtkabir proiectată de Emin Halid Onat și Ahmet Orhan Arda (1944–53)
Universitatea din Istanbul Facultatea de Științe și Facultatea de Literatură (1944–52) proiectată de Sedad Hakkı Eldem și Emin Onat.
Zgârie-nori în Levent cartier din Istanbul.
Isbank Tower 1 (1995–2000) în Levent cartier din Istanbul.
Istanbul Sapphire (2006–11) este cea mai mare construcție din Turcia și a patra în Europa.
Aeroportul Internațional Esenboğa, Ankara
Moscheea Şakirin (2005–09)
Interiorul Moscheii Şakirin (2005–09)
Moscheea Ahmed Hamdi Akseki(2013)

Cinema

Filmele turcești au câștigat numeroase premii în ultimii ani. Nuri Bilge Ceylan a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, în 2008, cu filmul Üç Maymun (Trei maimuțe).^[6] la Festivalul internațional de film de la Cannes. Este a patra oară când Ceylan este premiat la Cannes, după ce premiera filmului Uzak (Distanță) în 2003 –2004 și filmul Iklimler (Climă) în 2006; atât Uzak, cât și Iklimler au fost nominalizate pentru cel mai mare premiu (Palme d'Or) al Festivalului de la Cannes. Aceste trei filme, alături de altă muncă importantă a lui Ceylan, cum ar fi Kasaba (Orașul) (1997) și Mayis sikintisi (1999) au câștigat, de asemenea, alte premii la festivaluri importante de film; printre care se enumără: Festivalul de film „Angers European First” (1997 și 1999), Festivalul de film din Ankara (2000), Festivalul de film „Antalya Golden Orange” (1999, 2002,2006), Bergamo Film Meeting (2001), Festivalul de la Berlin (1998), Festivalul de film „Brothers Manaki” (2003), Festivalul Internațional de cinema independent, la Buenos Aires (2001), Festivalul de film „Cinemanila” (2003), Premii europene pentru filme (2000) Festivalul de film din Istanbul (1998, 2000, 2003 și 2007), Festivalul de film din Mexico (2004), Festivalul de film mediteranean „Montpellier” (2003), Festivalul de film „San Sebastián” (2003), Festivalul de film din Singapore (2001), Festivalul de Film „Sofia” (2004), Festivalul de film din Tokyo (1998) și Festivalul de film „Trieste” (2004).

^ Hoag, John D (1975). Islamic architecture. London: Faber. ISBN 0-571-14868-9.
^ Aslanapa, Oktay (1971). Turkish art and architecture. London: Faber. ISBN 0-571-08781-7.
^ "Deutschsprachige Architekten in der frühen Republik" (in German). Goethe Institut. Retrieved January 20, 2012.
^ "The 1950s and Modernism". ArchMuseum.org. Archived from the original on September 13, 2011. Retrieved January 26, 2012.
^ "Mapping Turkey, Short History of Architecture". www.culturalexchange-tr. Archived from the original on December 11, 2011. Retrieved January 26, 2012.
^ Festival de Cannes: 2008 - Best Director Award^{[permanent dead link‍]}

[1] Hoag, John D (1975). Islamic architecture. London: Faber. ISBN 0-571-14868-9.

[2] Aslanapa, Oktay (1971). Turkish art and architecture. London: Faber. ISBN 0-571-08781-7.

[goethe-3] "Deutschsprachige Architekten in der frühen Republik" (in German). Goethe Institut. Retrieved January 20, 2012.

[1950s-4] "The 1950s and Modernism". ArchMuseum.org. Archived from the original on September 13, 2011. Retrieved January 26, 2012.

[mapp-5] "Mapping Turkey, Short History of Architecture". www.culturalexchange-tr. Archived from the original on December 11, 2011. Retrieved January 26, 2012.

[6] Festival de Cannes: 2008 - Best Director Award^{[permanent dead link‍]}

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]